Astăzi vă vorbesc despre cartea As Good As Dead scrisă de Holly Jackson, care încă nu a apărut la noi tradusă. Vezi recenzia primului volum aici! Vezi recenzia celui de-al doilea volum aici!
După cum cred că știți, sunt o mare fană a romanelor thriller, dar în special am o latură sensibilă când vine vorba de Holly Jackson. Crima perfectă a fost cea mai bună lectură a anului 2020 pentru mine, iar Fată cuminte, răzbunare cruntă va fi cu siguranță în top anul acesta. Am așteptat cu nerăbdare să apară și la noi al treilea volum al seriei, însă evident că nu m-am putut abține, așă că l-am luat în engleză. Undeva în adâncul sufletului simt că mi-a plăcut mai mult în original decât cele traduse, deși cei de la Leda au făcut o treabă minunată de fiecare dată.
În acest volum vedem o altă Pip – care are atacuri de panică și pare să sufere de PTSD – mult schimbată după întâmplarile de acum câteva luni, prezentate în al doilea volum. Este pregătită să plece la Cambridge, dar ceva o ține legată de Little Kilton. Curând, începe să observe lucruri ciudate, cum ar fi niște figuri desenate cu creta pe trotuarul din fața casei sale, porumbei morți și mesaje anonime cu textul: Cine te va căuta când tu vei fi cea care dispare?
Nu îi ia mult să realizeze că are un stalker și de asemenea, descoperă că toate semnele pe care le-a primit seamănă leit cu un alt caz, care a fost munca ucigașul în serie DT. Pip încearcă să meargă la poliție și să-i anunțe pe ofițeri că are un stalker, însă, deoarece este vorba despre Little Kilton, nimeni nu consideră acest lucru a fi prea periculos.
Pip și Ravi încep să sape adânc pentru a descoperi mai multe despre cele 5 fete ucise de DT, ba chiar să afle adevărata identitate a acestuia. Însă cât timp au până Pip devine victimă la rândul ei? Vă las pe voi să aflați!
Este greu să descrii un volum scris de Jackson. Este o autoare foarte inteligentă care se pricepe să încurce toate misterele cât mai mult, așadar sper că nu am dat vreun spoiler. Mi-a plăcut la nebunie acest volum, la fel ca și celelalte. Holly Jackson always understands the assignment and never disappoints.
Am urcat în roller coaster-ul lui Jackson fără nicio idee despre ce s-ar putea întâmpla și am coborât din el cu sufletul la gură. Mi s-a părut genial că am avut ocazia să vedem și partea de victimă a lui Pip, iar frământările sale au fost descrise perfect, încât aproape aveam impresia că eu sunt protagonista. În primele volume mi-a plăcut foarte mult și de Ravi, dar de data asta nu am putut decât să-l iubesc. A făcut atât de multe pentru Pip, mai ales în As Good As Dead, m-a emoționat și impresionat de multe ori. Sunt tristă că s-a terminat seria, pentru că Holly Jackson scrie atât de bine încât aș putea citi o mie de volume scrise de ea, fără să mă plictisesc. Pe de altă parte, Pip și Ravi merită o pauză după toate cele care li s-au întâmplat în ultimul an.
⭐️5/5⭐️