November 9 – Colleen Hoover (recenzie)

✒️Astăzi vă vorbesc despre cartea „November 9” scrisă de Colleen Hoover.

Fallon și Ben se întâlnesc întâmplător într-un restaurant din L.A. Fallon se afla acolo pentru a-l anunța pe tatăl său despre decizia sa de a se muta la New York. Discuția dintre cei doi degenerează. Ben, care asculta cu atenție, decide să intervină, prefăcându-se drept iubitul fetei. Deși surprinsă la început, Fallon intră și ea în jocul lui Ben. Astfel, reușesc să-l determine pe tatăl fetei să părăsească restaurantul. Rămași singuri, tinerii petrec ceva timp împreună și încep să se cunoască mai bine, însă timpul nu era în favoarea lor – Fallon urma să zboare spre New York chiar în aceea seară.

Chiar înainte ca Fallon să intre în aeroport, cei doi își promit ceva: să se întâlnească în următorii 5 ani în aceeași zi, 9 noiembrie, în același loc și la aceeași oră. Toate cu o condiție: să nu se urmărească pe social media și să nu facă schimb de numere de telefon.

Fallon și-a dorit toată viața să fie actriță. Visurile i-au fost ruinate într-o seară când casa în care se afla a luat foc. Cicatricile care îi amintesc de această întâmplare tragică sunt mai mult decât evidente. Chiar dacă au trecut 2 ani de la incident, Fallon este în continuare nesigură pe aspectul său fizic.

Ben își dorea să devină scriitor, iar întâlnirea cu Fallon îl motivează să înceapă să scrie o carte. Acesta o va ajuta pe Fallon să se accepte și să se iubească așa cum este și să-și vadă defectele ca pe niște calități.

Am stat cu sufletul la gură de fiecare dată, fiind foarte curioasă dacă cei doi vor reuși să se întâlnească așa cum și-au promis. Mi-a plăcut foarte mult că a fost scrisă din 2 perspective. În mod cert nu m-am așteptat ca această carte să aibă și un plot twist.

Colleen Hoover are un stil specific de a-și începe cărțile foarte brusc, ținându-te în priză încă de la prima pagină. A fost o lectură ușoară, un romance bine construit, pe care o recomand oricui are nevoie de o carte relaxantă.

•𝙉𝙤𝙩𝙖:
⭐️5/5⭐️

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected !!