
✒️Astăzi vă vorbesc despre cartea „Cititorul din peșteră” scrisă de Rui Zink și apărută la editura Humanitas.
•𝙋𝙤𝙫𝙚𝙨𝙩𝙞𝙧𝙚 𝙥𝙚 𝙨𝙘𝙪𝙧𝙩:
🔏 În prim-plan avem un băiat care prin mai multe circumstanțe ajunge pe un vas. Acesta nu știe încotro se îndreaptă, însă este fericit că nu va mai fi „căutat” de garda regală.
Unul dintre marinari îi spune că se îndreaptă spre o insulă unde locuiește un monstru cititor, pe care vor să îl captureze. Astfel, după o noapte furtunoasă, băiatul se trezește lângă așa-zisul monstru (poreclit Anibalector). Peștera acestuia este plină de oase și cărți. Protagonistul nu înțelege inițial de ce ar citi un animal, însă face un pact cu Anibalector – băiatul nu va fi omorât, cu condiția să citească cărți și să discute cu animalul.
În continuare, băiatul se regăsește pe sine citind și descoperind o mulțime de povești.
•𝙋𝙚𝙧𝙨𝙤𝙣𝙖𝙟𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙣𝙘𝙞𝙥𝙖𝙡𝙚:
🖇Protagonistul este un băiat al cărui nume nu este precizat. Părinții acestuia tocmai ce divorțaseră, iar el nu era tocmai copilul model. La sosirea pe insulă acesta a fost foarte speriat, dar și-a dat seama că însuși Anibalector l-a liniștit.
🖇Anibalector este cu siguranță personajul meu preferat . El stă izolat în peștera sa plină cu cărți, așteptând „oaspeți” cu care să poată discuta despre literatură.
•𝙄𝙢𝙥𝙧𝙚𝙨𝙞𝙞 𝙥𝙚𝙧𝙨𝙤𝙣𝙖𝙡𝙚:
📌 După lecturarea cărții am tot încercat să-mi dau seama ce a vrut de fapt Rui Zink să spună prin această poveste. Astfel am ajuns la următoarele concluzii:
- Povestea nu este neapărat despre un băiat, un animal și restul lumii, ci dimpotrivă, despre societatea care joacă rolul negativ. Cred că autorul a vrut să scoată în evidență faptul că numărul cititorilor a început să scadă, iar oamenii se uită doar la televizor, uitând de bucuria pe care le-o aduc romanele.
- A vrut să pună în lumină importanța lecturii în viața cotidiană.
Un lucru pe care voiam neapărat să-l precizez este faptul că printre paginile cărții se ascund o grămadă de citate superbe pe care o să vi le las mai jos:
“O carte e o casa cu multe usi.”
“Sa invat ca usile astea au in ele cheia cu ajutorul careia se poate, sau nu, chiar intra in casa.”
“Un cititor, aidoma unui pradator, in unele ocazii n-are altceva de facut decat sa aiba rabdare.”
“O carte ne cere sa mergem noi la ea.”
“Cartea ne obliga sa calatorim, televiziunea sa ramanem gura-casca.”
E o carte foarte scurtă, pe care am citit-o într-o oră. Sincer, mi-a plăcut foarte mult, fiind o carte cu și despre cărți, însă un factor nu m-a lăsat să-i dau 5/5⭐️. Acel factor este finalul. Pur și simplu, nu prea mi-a plăcut (nu știu exact ce anume).
Deși este foarte scurtă prezintă un subiect mare și important. Mi-a plăcut în mod special felul în care s-a schimbat băiatul după ce a descoperit lumea cărților, demonstrând maturizarea prin care trecem atunci când pășim în paradisul literaturii.
•𝙉𝙤𝙩𝙖:
⭐️4,5/5⭐️


Draga Sonia, fetița mea de 13 ani ar dori să citească aceasta carte, Cititorul din Peșteră. Însă nu o găsim niciunde de cumpărat. Daca ai fi de acord, ne-o poți împrumuta? Plătim noi transportul dus întors.