✒️Astăzi vă vorbesc despre cartea „Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel” scrisă de Kerri Maniscalco și apărută la Leda.
Audrey Rose Wadsworth duce o viață dublă. Ziua este o simplă fată de 17 ani din orașul Whitechapel. Seara în schimb, lucrează în laboratorul unchiului său unde învață să facă autopsii. În secolul al IX-lea era înjositor pentru o femeie să aibă asemenea ocupații.
Totul ia o întorsătură drastică, atunci când Jack Spintecătorul începe să ucidă femei londoneze nevinovate. Crimele sale erau întrutotul mârșave: victimele erau găsite mutilate și cu organe lipsă. Audrey decide să investigheze singură acest caz și să-i dea de urmă atacatorului. Este de menționat că îl are alături și pe Thomas, un chipeș și charismatic coleg de laborator. Oare realizează Audrey Rose în ce pericol se află?
Am început această carte în septembrie și a durat foarte mult să o termin (din lipsă de timp și motivație). Este o carte foarte bună, plină de mister și suspans, exact cum îmi place mie. Teoriile mele despre făptaș erau aproape corecte, însă ca de fiecare data finalul este plin de întorsături de situație. Sunt sigură că în alte circumstanțe aș fi terminat-o mult mai repede. Este un roman pe care iubitorii de mister și medicină îl vor adora.
Audrey Rose era o tânără foarte atentă și perseverentă care reușește să rezolve cazul pe cont propriu, dar nu cred că ar fi reușit dacă nu era și Thomas prin apropiere ca să o salveze din multe situații neprevăzute.
•𝙉𝙤𝙩𝙖:
⭐️5/5⭐️