✒️Astăzi vă vorbesc despre cartea „Ca peștele în copac” scrisă de Lynda Mullaly Hunt și apărută la editura Arthur.
•𝙋𝙤𝙫𝙚𝙨𝙩𝙞𝙧𝙚 𝙥𝙚 𝙨𝙘𝙪𝙧𝙩:
🔏 Acțiunea se învârte în jurul unei fete, pe nume Ally, care este în clasa a șasea. Aceasta a schimbat șapte școli, deoarece toți profesorii o considerau înceată la minte. De fiecare dată când încearcă să citească, literele se mișcă și zboară. Nici să scrie nu îi e mai ușor, însă se pricepe la matematică și desen.
Acestea până când dă de domnul Daniels, profesorul perfect – tânăr, calm, înțelept – care începe diferite activități pentru a le stimula interesul față de școală. Acesta îi observă potențialul lui Ally și încearcă să o ajute, explicându-i că suferă de dislexie.
Din pacate, Ally se luptă cu sine și cu vorbele, nu tocmai frumoase, pe care le aude zilnic la adresa sa. La școală, reușește să își facă doi prieteni, Albert și Keisha, dar și dușmani precum Shay și Jessica, care încearcă să o înjosească.
•𝙋𝙚𝙧𝙨𝙤𝙣𝙖𝙟𝙚 𝙥𝙧𝙞𝙣𝙘𝙞𝙥𝙖𝙡𝙚:
🖇 Ally este diferită față de restul lumii. Nu poate să citească sau să scrie, ceea ce îi dă mari bătăi de cap la școală. Își dorește nespus de mult să fie normală și să nu se mai simtă ca un pește în copac.
•𝙄𝙢𝙥𝙧𝙚𝙨𝙞𝙞 𝙥𝙚𝙧𝙨𝙤𝙣𝙖𝙡𝙚:
📌 Cartea „Ca peștele în copac” este o lectură ușoară și plăcută, despre a fi diferit într-o societate cu așteptări mari. De-a lungul romanului întâlnim greutățile cu care se confruntă o fată de clasa a șasea, căreia îi este greu să accepte că a fi diferit este un lucru bun.
M-a fascinat cât de profund gândea de la o vârstă fragedă, iar percepția sa asupra lumii este de-a dreptul admirabilă. Cartea pune accent pe etichetarea copiilor și pe modul în care putem să ne câștigăm încrederea în noi.
Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este ajutorul pe care l-a primit fata de la profesorul Daniels, care a fost deschis și a încurajat-o, ba chiar a reușit să o facă să înțeleagă ce este dislexia, exemplificând personalități care au avut aceeași problemă. Mi-aș dori să existe astfel de profesori și în viața reală.
Titlul cărții este inspirat de citatul:
“Everybody is a genius but if you judge a fish by its able to climb a tree it will live its whole life believing it is stupid.” – Albert Einstein
•𝙉𝙤𝙩𝙖:
⭐️5/5⭐️



